Clinica de Medicină Dentară

Date Clinica de Medicină Dentară a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea: • înfiinţată în anul 2009; • deserveşte un număr de 500 de studenţi; • a consultat şi tratat gratuit un număr de peste 2000 pacienţi în primul an de activitate, în mare majoritate cazuri sociale; • Clubul Rotary a finanţat în totalitate centrul…

Când toată lumea taie, Rotary plantează

Plantăm puieţi pentru că iubim arborii. Arborii crează spaţii verzi în comunitate, ne fac lumea mai frumoasă şi ne oferă multe beneficii: umbră, intimitate, ne creşte valoarea proprietăţii, dau adăpost şi hrană păsărelelor. Dincolo de aceste beneficii evidente, aceştia contribuie la sănătatea planetei. Copacii ne ajută prevenind eroziunea solului, îmbunătăţind microclimatul marilor oraşe sau acţionând…

Vieţi salvate

Iniţiativa acestui proiect aparţine colegului nostru Mihai Bulc, precum şi prietenului David Gallagher – Sunrise Rotary Club, District 5220 SUA. Valoarea totală a acestui Matching Grant, derulat cu susţinerea Rotary International şi Assist International prin Robert J. Pagett – preşedinte, depăşeşte 500.000 dolari şi vorbim chiar de echipament nou de ultimă generaţie pentru secţiile Cardiologie,…

Prietenii rotariene prin sport

După chartarea Clubului Rotary Oradea în luna decembrie 2000, un grup de pasionaţi ai sportului rege au invitat prietenii din cluburile Roatary Cluj şi Zalău la un turneu de minifotbal în luna septembrie 2001. Am dorit să fie în primul rând o întâlnire între rotarieni şi familiile acestora într-un weekend la Băile Felix unde să…