Ediţia 2011
În fiecare an, în preajma sosirii lui Moş Nicolae, Rotary Club Oradea organizează această campanie specială de întrajutorare a copiilor din familii cu o situaţie materială foarte grea. Considerăm SPECIALĂ această acţiune pentru că o parte din cadouri, respectiv jucăriile, sunt donate de alţi copii care au norocul să trăiască în familii lipsite de marile greutăţi ale vieţii. Ei pot fi un EXEMPLU pentru noi toţi şi pentru generaţia de mâine.
Evenimentul se desfăşoară de obicei într-o locaţie îndrăgită de cei mici, mai exact în cadrul Teatrului de Păpuşi din pasajul Vulturul Negru Oradea. Campania iniţiată de Clubul Rotary are ca scop atât educarea tinerei generaţii de a fi mai bună, mai ingăduitoare şi darnică
faţă de semenii lor, cât şi “îndulcirea” sărbătorilor acestor copii defavorizaţi. Prin intermediul acestei campanii peste 200 de copii defavorizati şi familiile acestora au beneficiat de cadouri şi jucării.
Ediţia 2013
Traditionalul proiect al clubului nostru “Daruieşte jucăria care ţi-a rămas mică” a început în acest an, luni, 3 decembrie, ora 10, la Teatrul de păpuşi din Oradea. Aici în jur de 165 de şcolari şi preşcolari s-au bucurat de un spectacol interactiv de Moş Nicolae şi au primit câte un pachet cu puzle şi ciocolată. La final, copiii au fost invitaţi pe scenă, unde au dăruit câte o jucărie despre care li s-a spus ca va ajunge la alţi copii mai mici dacât ei şi care nu prea au jucării acolo unde sunt.
Jucăriile strânse şi 160 de pachete cu dulciuri au fost dăruite de membrii clubului, copiilor aflaţi în prezent la Spitalul de recuperare 1 Mai, Căminul de copii din comuna Giriş şi Centrul pentru copii cu dizabilităţi Velenţa din Oradea.
- Daruieste jucaria care ti-a ramas mica – editia 2013

Ediţia 2014
Joi 03.12.2014 a avut loc cea de-a IX-a editie a spectacolului „Daruieste jucaria care ti-a ramas mica” organizat de Rotary club Oradea. Spectacolul s-a tinut la Filarmonica de Stat Oradea in prezenta a 351 de copii, insotiti de educatoare, invatatoare si parinti, de la 11 gradinite si scoli din Oradea.
Spectacolul a avut un dublu scop – educativ si caritabil, Clubul Rotary dorind astfel sa educe copii sa doneze de mici, iar jucariile stranse, impreuna cu 250 de pachete cu dulciuri, vor fi duse in cateva locatii din Oradea si judetul Bihor.
Multumim pe aceasta cale conducerii Filarmonicii de Stat din Oradea pentru sprijinul acordat in organizarea acestui spectacol, precum si tuturor doamnelor educatoare si invatatoare datorita carora copii nostrii invata de mici sa fie cuminti, buni si darnici.
Preşedinte Rotary Oradea,
Radu Cornel Dumitru
––––
Evenimentul a fost relatat de DIGI24.
Ediţia 2016
La acțiunea care a avut loc vineri 09 decembrie 2016 la Filarmonica Oradea au participat peste 400 de copii.