Treci la conținutul principal
An aniversar – 25 de ani în slujba comunității!

Proiectul 3H

6 aprilie, 2011

Proiectul 3H este cel mai mare proiect Rotary. Din 11 dosare care s-au depus la Rotary International din toată lumea în acel an, a fost ales proiectul nostru. La reuşita acestui mega proiect au contribuit în mod esenţial prietenii şi partenerii noştri rotarieni de la The Sunrise Rotary Club of Modesto, SUA, David Gallagher fiind “argintul viu“ şi un exemplu pentru noi toţi. Ţinem să-i mulţumim în mod special prietenului nostru Robert J. Pagett – preşedintele Assist International – pentru implicarea şi ajutorul atât în acest proiect cât şi altele care sunt vitale pentru Căminul Felix. Acest proiect se desfăşoară la Caminul Felix, un ONG care îngrijeşte permanent 250 de copii de la vârsta de doi ani până la 25, asigurându-le o familie, educaţie, îngrijire şi program de adaptare în societate.

Proiectul cuprinde următoarele domenii:
• Ferma de vaci unde s-au cumpărat următoarele: mulgătoare performante, vaci performante, tractor, instalaţie irigat;
• Atelier auto: un echipament complet de scule, elevator, compresor şi computer diagnostic.

Urmează dotarea unui atelier de tâmplărie şi a unei brutării. Toate acestea vor ajuta Căminul Felix în susţinerea acestor copii atât educaţional cât şi financiar. Dorim să susţinem în continuare acest cămin de copii care are o recunoaştere internaţională a activităţii şi este un model în îngrijirea şi protecţia copilului. Clubul Rotary din Oradea este mândru de acest proiect şi se bucură că a fost menţionat chiar în revista Rotary International.

Rotary Club Oradea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.