Treci la conținutul principal
An aniversar – 25 de ani în slujba comunității!

Clubul Rotary Oradea susține „Aripi de înger”

31 octombrie, 2018
Clubul Rotary Oradea susține „Aripi de înger”

Donează pentru acest proiect caritabil

Și copiii abandonați au nevoie să se simtă undeva ”acasă”. Donează ONLINE cu cardul bancar sume mici și poți împlini fapte mari. Astfel, până în decembrie 2020, împreună, vom oferi 5 case pentru 60 de copii abandonați. Și ei sunt copiii noștri.

Îți mulţumim anticipat că alegi să sprijini acest eveniment caritabil.

Clubul Rotary Oradea susține „Aripi de înger”

Introducere

Clubul Rotary Oradea, în calitate de partener în cadrul Proiectului ”Aripi de înger”, organizează o campanie de strângere de fonduri pentru construirea și dotarea unei case de tip familial pentru un număr de 12 copii abandonați, momentan găzduiți de Centrul de Plasament nr. 2 din Oradea. Casa va fi construită în localitatea Oșorhei în cursul anului 2019-2020. Suma necesară pentru construcție și dotare este de circa 150.000 euro.

Descrierea proiectului:

Identificarea problemei

Centrul de Plasament nr. 2 din Oradea este un serviciu rezidențial pentru copiii orfani care găzduiește în prezent peste 60 de copii de toate vârstele, care au nevoie de soluții urgente de găzduire, prin mutarea lor în 5 case de tip familial.

Scopul proiectului

Proiectul ”Aripi de înger” își propune să aducă afecțiune, educație, protecție, îngrijire și speranță pentru 60 de copii abandonați și internați în Centrul de Plasament nr. 2, cu scopul de a preveni marginalizarea socială (abandon școlar, cerșetorie, vagabondaj, dependență de sprijinul comunitar, delicvență juvenilă, prostituție etc.) și de a-i sprijini în dezvoltarea lor socio-psiho-emoțională.

Obiectivele proiectului

  • Strângerea unui fond de minim 150.000 euro pentru construirea unei case de tip familial, pe lângă cele 4 case deja finanțate de donatorii noștri, dintr-un necesar de 5 case de tip familial;
  • Construirea, amenajarea și dotarea unei case de tip familial în Parohia Ortodoxă din Oșorhei, județul Bihor (ce-a de-a cincea din necesarul de case identificat);
  • Deschiderea celor cinci case de tip familial în parteneriat cu DGASPC Bihor pentru îngrijirea celor 60 copii într-un mediul familial.

Grupul ţintă vizat

Beneficiari direcţi: 60 de copii abandonați din Județul Bihor, pentru care s-a instituit o măsură de protecție.

Calendarul proiectului

  • februarie 2018 – Inceperea proiectului
  • iulie 2019 – punerea primei pietre de temelie
  • august 2019 – deschiderea șantierelor de construcție
  • decembrie 2020 – primirea copiilor

Bugetul estimativ al proiectului

  • 100.000 euro/casă de tip familial
  • 50.000 euro pentru dotarea celor cinci case de tip familial cu 5 microbuse și alte bunuri necesare.

Partenerii și sponsorii proiectului (update octombrie 2019)

Parteneri:

  • Asociația Filantropia Oradea și cluburile IMPACT Oradea
  • DGASPC Bihor
  • Parohia Ortodoxă Română ”Sf.Dimitrie Izvorâtorul de Mir” Oradea
  • Parohia Ortodoxă Română Zorilor, Oradea
  • Parohia Ortodoxă Română ”Sf.Atanasie și Sf.Petru Movilă” Paleu
  • Parohia Ortodoxă Română ”Duminica Sf.Români, Sf.Dionisie Exiguul și Sf.Simeon Stâlpnicul” Sânmartin
  • Parohia Ortodoxă ”Bunavestire” Oșorhei

Sponsori principali:

  • Hope and Homes for Children – pentru ridicarea a 3 case
  • Fundația Sera România – pentru ridicarea unei case
  • Clubul Rotary Oradea

Cum te poți implica

Persoane fizice:

  • Donează online cu cardul bancar în contul Rotary Club Oradea;
  • Participă la Balul Rotary Oradea și contribuie la fondul ”Aripi de înger”
  • Înrolează-te ca ambasador al cauzei și construiește un grup de donatori pentru această cauză;
  • Donează timp și expertiză ca voluntar (arhitect, persoană calificată în construcții și instalații).

Persoane juridice:

  • Participă la Balul Rotary Oradea 2019 și contribuie la fondul ”Aripi de înger”
  • Sponsorizează sume de bani, virate în contul bancar al Clubului Rotary Oradea;
  • Postează căsuțe de colectare de fonduri ale Clubului Rotary Oradea în spațiile societății pe care o coordonezi;
  • Sponsorizează în produse sau servicii necesare proiectului (arhitectură, construcții, instalații, finisaje, etc.);
  • Deschide un proiect CSR de implicare comunitară pentru angajații tăi în parteneriat cu Clubul Rotary Oradea.

Cont bancar: RO13BTRL00501205390860XX, Deschis la Banca Transilvania, Sucursala Oradea,
Titular: Clubul Rotary Oradea,
CUI: 13667554

Contact: 0744/ÎNGERI (464374)
E-mail: rotaryoradea2241@gmail.com
www.facebook.com/clubulrotaryoradea

Transparență și vizibilitate

Clubul Rotary Oradea virează sumele colectate în contul special de campanie deschis de Asociația Filantropia Oradea, care la rândul acesteia, informează publicul cu privire la sumele încasate și modul de utilizare a acestora.

Pentru detalii privind sumele colectate de Asociația Filantropia Oradea până în prezent click aici

Rotary Club Oradea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.