Treci la conținutul principal
An aniversar – 25 de ani în slujba comunității!

Simfonia Marii Uniri – 30 august 2018

7 august, 2018

Joi, 30 august 2018, începând cu ora 19.00, va avea loc în Piața Unirii a municipiului Oradea SIMFONIA MARII UNIRI, un concert vocal-simfonic extraordinar dedicat Centenarului.

Concertul vizează celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, precum și sprijinirea prin achiziția de instrumente muzicale a artiștilor din Republica Moldova, tărâm ce în urmă cu un secol făcea parte din teritoriul întregit al României.

Evenimentul este organizat de către Rotary Club Oradea și are ca protagoniști Corul și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Oradea, soprana Tatiana Costiuc (R. Moldova) și violonistul Remus Rîmbu.

Pentru marcarea acestui eveniment istoric, dirijorul Romeo Rîmbu a pregătit un program deosebit, cu partituri celebre din creația românească și universală: Porumbescu, Dimitrescu, Brediceanu, Beethoven, Mozart, Verdi, Dvořák, Brahms etc

În vederea susținerii acestui scop caritabil, spectatorii sunt poftiți să facă donații de 50 de lei, în urma cărora vor primi invitații pentru locurile pe scaune, asigurate de către organizatori. Invitațiile se pot obține la Casieria Teatrului Regina Maria, luni – vineri între orele 12-18, sâmbătă – duminică 10-13.

DIGI24: ”Simfonia Marii Uniri”, pentru Palatul Episcopal şi artiştii din Republica Moldova

Bihor Online: Imnul României şi al Republicii Moldova au răsunat în Piața Unirii

Crişana: Concert dedicat Centenarului Marii Uniri – „Simfonia Marii Uniri”

Bihoreanul: Simfonia Marii Uniri a strâns 1.300 de orădeni în Piața Unirii

Rotary Club Oradea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.